Ce analize ar trebui să-ți faci?

Ce analize ar trebui să-ți faci?1,2,3

Analize medicale în funcție de vârstă 1

Organismul se schimbă odată cu înaintarea în vârstă și, implicit, nevoile lui se schimbă.

Totuși, indiferent de numărul anilor, un lucru rămâne constant: este și va fi întotdeauna mai simplu și mai ieftin să previi, decât să tratezi. Mai ales că stilul de viață pe care l-ai adoptat își lasă amprenta asupra organismului tău.

Pentru a fi cu adevărat eficiente, analizele și investigațiile trebuie adaptate în funcție de vârsta persoanei în cauză cât și de factorii de risc individuali.

Dacă urmezi un tratament recomandat de medic, acesta îți va indica exact ce analize trebuie să faci și cât de des, pentru a urmări eficiența terapiei și evoluția bolii. În plus, există și analizele de rutină, pe care este bine să le faci anual, chiar și atunci când te simți bine. Ele au rol preventiv și te pot ajuta să descoperi la timp eventuale probleme de sănătate.

În general, aceste investigații includ următoarele teste:

Adulți până în 40 de ani:

Analizele de sânge şi de urină sunt elementare și ar trebui făcute indiferent de stilul de viață adoptat. Prin intermediul acestora se urmăreşte identificarea eventualelor carenţe ionice, anemii, probleme hepatice, disfuncţii tiroidiene, probleme renale, tulburări ale profilului lipidic, screeningul diabetului zaharat, precum și posibile infecții. Analizele de sânge și urină se recomandă, în general, annual, dar uneori medicul tău îți poate recomanda efectuarea analizelor la interval de timp mai scurt, în cazul în care există factori de risc, ca obezitatea sau fumatul.

Ecografia de abdomen total se recomandă o dată pe an, indiferent de stilul de viață ales, și urmărește dimensiunile şi structura organelor interne putând depista eventuale tumori sau alte patologii.

De asemenea, pentru femeile care şi-au început viaţa sexuală, se recomandă anual un examen ginecologic care să cuprindă un test Babeş-Papanicolau şi un examen de secreţie vaginală, precum și o examinare anuală a sânilor.

Acestora li se adaugă o examinare a funcției tiroidiene împreună cu o ecografie tiroidiană și o monitorizare constantă a tensiunii arteriale.

Adulți peste 40 de ani:

Analize recomandate anual (sau chiar mai devreme la recomandarea medicului): sânge și urină, ecografie totală de abdomen, examinare ginecologică și a sânilor, examinarea funcției tiroidiene, ecografie tiroidiană, electrocardiogramă, verificarea nivelului de colesterol și glicemie, precum și monitorizarea constantă a tensiunii arteriale.

Pe lângă acestea, medicul poate recomanda investigatii de specialitate: electrocardiogramă, osteodensitometrie – verificarea densității oaselor, în special pentru femei înainte și după menopauză, analize pentru depistarea cancerului de colon și examen de verificare a prostatei, pentru bărbați.

Bineînțeles, oricare dintre aceste examinări trebuie făcută de îndată atunci când medicul cere un anumit set de analize, independent de vârstă. De altfel, el îți poate cere oricare dintre aceste examinări în funcție de factorii de risc din viața ta.

Acești factori sunt obezitatea, fumatul, existența unei afecțiuni metabolice sau de altă natură și consumul ridicat de alcool, printre altele.

Dar întotdeauna e mult mai ușor să previi și să fii pregătit decât să tratezi, așa că ai grijă de tine și comunică constant cu medicul tău.

Colesterolul LDL („colesterolul rău”) și valorile recomandate 3

Colesterolul LDL este unul dintre principalii factori care influențează sănătatea inimii. Valorile lui „normale” nu sunt la fel pentru toată lumea – depind de riscul cardiovascular, pe care medicul îl calculează în funcție de vârstă, tensiune, fumat, starea rinichilor, diabet sau boli cardiace deja existente.

Valorile orientative ale colesterolului LDL pe care medicul le are în vedere după ce calculează riscul cardiovascular al pacientului:

  • Risc scăzut: < 116 mg/dl
  • Risc moderat: < 100 mg/dl
  • Risc înalt: < 70 mg/dl
  • Risc foarte înalt: < 55 mg/dl
  • Risc extrem (evenimente cardiovasculare multiple – infarct, accident vascular cerebral): < 40 mg/dl

Chiar dacă te simți bine, este important să-ți verifici profilul lipidic măcar o dată pe an. Dacă valorile depășesc limita pentru riscul tău, medicul îți va recomanda pași simpli – de la schimbări în alimentație până la tratament – pentru a-ți proteja inima.

Ce trebuie să faci?

    1. Mergi la medicul de familie și cere consultația de prevenție
    2. Primești trimitere pentru analize
    3. Faci analizele gratuit la un laborator partener CNAS
    4. Revii la medic pentru interpretare și sfaturi

 

Referințe:

1.Normele metodologice CNAS – prevenție 2024 (Ordin nr. 3690/775/2024)

2.https://www.synevo.ro/analize-de-sange/, accesat la data de 23.09.2025

3.2019 ESC/EAS Guidelines for the management of dyslipidaemias: lipid modification to reduce cardiovascular risk; European Heart Journal (2019) 00:1-178

Ce analize ar trebui să-ți faci?
Scroll to top